marți, 9 decembrie 2008

WALT WHITMAN – poetul Americii


WALT WHITMAN (1819 – 1892) este cel mai mare poet american şi unul dintre clasicii de frunte ai literaturii mondiale din sec. XIX. El a fost unul dintre reprezentanţii tranziţiei de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influenţată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci şi cinci de limbi străine. Walt Whitman este unul din cei mai influenţi şi controversaţi poeţi din canonul american. Scrierile sale au fost caracterizate drept un „rude shock” („şoc puternic”) şi drept „the most audacious and debatable contribution yet made to American literature” (cea mai îndrăzneaţă şi discutabilă contribuţie adusă până acum literaturii americane). Aşa cum scrie Walt Whitman în „Leaves of Grass (By Blue Ontario's Shore)”, „Rimele şi versificatorii pier... America îşi va justifica existenţa, daţi-i timp...”
În ce constă grandoarea poeziei lui Whitman, ce anume alcătuieşte esenţa personalităţii sale poetice? Răspunsul este: sentimentul măreţiei "omului liber"! Întreaga sa forţă de scriitor constă în democratismul său, al cărui sens contemporan nu poate să scape nimănui. El constată că, pe acest pământ, popoarele vor să fie libere şi să trăiască în pace şi prietenie.Gândul lui merge mai departe, comparând această coexistenţă terestră cu armonia universală, din care marea prietenie a pământenilor face parte integrantă.
Originalitatea lui Whitman constă în stilul său curgător şi inspirat, de o simplitate maiestoasă, cu care se adresează oamenilor. Whitman n-a scris la întâmplare, la voia "inspiraţiei"; o lectură atentă a poemelor sale lasă să se întrevadă planul lui de lucru.
Întreaga exegeză whitmaniană este de acord că marele poet este "omul unei singure cărţi", că "Fire de iarbă" – în ediţii necontenit revizuite – a constituit mesajul acestui scriitor modern. Revalorificând ce ne-a lăsat Walter Whitman, să aruncăm o privire, din perspectiva actualităţii, asupra artei şi tematicii sale favorite, asupra originalităţii şi prezenţei lui în literatura universală.
La prima ediţie, cartea cuprindea numai 12 poeme, pentru ca ediţia ultimă să însumeze aproape 400. Ar fi eronat să conchidem că "Firele de iarbă" sunt o acumulare cronologico-tipografică de cânturi; cartea este, dimpotrivă, un edificiu arhitectonic bine chibzuit. Această carte este expresia totală şi definitivă a unui suflet omenesc, a autorului ei, a cărui viaţă a urmărit unul şi acelaşi ţel, acela de "a ajuta popoarele să asigure relaţii prieteneşti, peste graniţe, să se cunoască mai bine între ele şi să întărească colaborarea paşnică".
"În univers nu există ceva mai divin decât omul. Totul se rezumă la cultul fiinţei umane."

"A vedea, a auzi, a pipăi sunt tot atâtea minuni; fiecare parte, fiecare particulă din făptura mea este o minune."

"Oare mă contrazic? Foarte bine, mă contrazic. Sunt vast, cuprind mulţimi."

"Acum văd care este secretul formării omului ideal: este să creşti în aer liber şi să mănânci şi să dormi cu pământul."

"Cred că firul de iarbă nu este mai neînsemnat decât ziua stelară. Şi furnica-i la fel de perfectă. Şi un fir de nisip sau un ou de ciocănitoare. Şi brotăcelul este o capodoperă comparabilă cu cele mai mari."

"Un copil m-a întrebat: Ce e iarba? aducându-mi un smoc în mânuţe.
Ce să-i spun, să-i răspund? Decât el nici eu nu ştiu mai mult.
E poate însăşi stema firii mele ţesută din verdele fir al speranţei.
Poate că e năframa lui Dumnezeu
Darul lui înmiresmat, amintire lăsată-ntr-adins pe pământ,
Cu numele lui, de stapan, într-un colţ, să se poată zări şi să nu iscodim: A cui o fi?
Poate că însăşi iarba e un prunc, odraslă a unei lumi vegetale.
Sau poate că este un hieroglif uniform,
Şi înseamnă: Eu cresc deopotrivă pe zonele largi şi zonele înguste,
Cresc mare, la fel printre negri şi albi, pentru toţi deopotrivă, sărman sau congressman."
"Străine, în calea ta de mă-ntâlneşti şi simţi ce mult ai vrea să-mi spui o vorbă, de ce să nu mi-o spui,
Şi-atunci, de ce să nu-ţi vorbesc şi eu?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu