joi, 10 mai 2018

Școala altfel la Golescu


Fotografii realizate de elevi sau profesori în timpul activităților din Săptămâna Școala Altfel: vizite la diverși agenți economici locali, excursii, Ziua Europei, Prevenirea consumului de droguri "Fii conștient, nu dependent!", Stop bullyingului în școală!, Ființele umane nu sunt de vânzare!, Fotografia - de la pasiune la meserie, Jurnalist pentru o zi etc.
Autor: Ștefan Alexandru Tudor

Jurnalist pentru o zi

Una dintre activitățile propuse elevilor clasei a XI-a A în Săptămâna Școala Altfel, Jurnalist pentru o zi, le-a oferit posibilitatea de a experimenta diverse roluri: reporter de teren, redactor, fotoreporter etc.
Eforturile celor mai perseverenți dintre ei s-au concretizat în produsele media pe care ne propunem să le prezentăm aici:

Interviu cu doamna profesoară Ioana Dincă, directorul liceului 


Conduceți un liceu cu profil tehnic. Ce provocări presupune această funcție?
Funcția de director de școală este, în sine, o provocare, având în vedere importanța dezvoltării profesionale și personale a elevilor. Eu cred, însă, că provocarea cea mai mare a unui director de liceu este aceea de a comunica cu adolescenții, care sunt la vârsta trăirilor profunde, cu pericolul graniței subțiri dintre Bine și Rău.
Cât de mare este diferența între a fi doar profesor și a fi director?
Nu este o diferență mare, doar că directorul are responsabilitatea asigurării calității întregii activități.
Sunteți în al treilea an din acest mandat de director. Ce ați reușit să realizați în această perioadă și ce proiecte aveți pentru următorul an școlar?
Mi-am dorit și sper că am reușit în mare parte să readuc responsabilizarea actului de învățare (profesională și personală) în cadrul colectivului. Îmi propun să ”creștem” în tot ceea ce facem și să ne implicăm în mai multe proiecte.
 De când predați în acest liceu și ce s-a schimbat la nivelul mentalității sau atitudinii elevilor în acest timp?
R: Predau în liceu de 12 ani și am sprijinit întotdeauna spiritul de echipă și implicarea elevilor în cât mai multe și variate activități. Este important ca elevii să vină cu plăcere la școală și să-și clădească din perioada liceului o amintire frumoasă, în care au crescut nu numai la propriu, dar mai ales la figurat, în dezvoltarea lor.  În învățământ sunt de 36 ani. În ultimii ani constatăm că vin elevi cu orgoliu mare, nejustificat. Viața le va da lecții care să-i corecteze. Ne bucurăm, însă, de elevii care sunt implicați în propria formare.
De ce  ați ales matematica?
Am ales matematica pentru că eram bună la matematică, fără să fiu lipsită de modestie.
Cum arată, în viziunea dvs., profesorul ideal? Dar elevul ideal?
Profesorul ideal este cel care îi oferă elevului înțelepciune, inteligență emoțională, cu pasine. Elevul ideal este cel care dorește și primește înțelepciune.
Dacă ați avea posibilitatea să schimbați ceva în ceea ce privește sistemul de învățământ, la ce aspect v-ați opri?
Aș pune accent puternic pe dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor, pe dezvolatrea lor personală și aș aloca sume importante pentru aceasta.
V-ați dorit dintotdeauna să deveniți profesor, sau în copilărie visați la altceva?
Mi-am dorit să devin scriitor. Uneori ”scriu” destine.
În ultima vreme s-a vorbit mult în spațiul public de mărirea salariilor pentru bugetari. Sunteți mulțumită de actualul salariu?
Comparativ cu alte domenii de activitate, salariile din învățământ sunt mici. Nu se acordă importanță cuvenită educației.
Acum, dacă sunteți de acord, vom schimba puțin registrul... Ați chiulit vreodată de la ore? Cum erați în perioada în care aveați vârsta noastră?
Da, am chiulit și eu, dar de puține ori și numai împreună cu toți colegii, pentru a merge la cinema sau la câte o agapă înfrumusețată totdeauna de chitara unui coleg foarte talentat. La vârsta voastră eram și eu frământată de marile întrebări pe care, încă de la începuturile lumii, adolescenții nu încetează să și le pună. Eram influențată de idealuri mari. Am avut și note foarte bune, dar și proaste la disciplinele care nu-mi plăceau. Exigența era mult mai mare.
Aveți vreun motto sau deviză care v-a ghidat în viață?
”Nihil sine Deo!” ( Nimic fără Dumnezeu! )
Ce vă place să faceți în timpul liber? Aveți vreo pasiune?
Mă ocup cu dezvoltarea mea personală, spirituală și mă bucur de viața frumoasă cu copii și nepoții mei. Pasiunea mea- literatura.
Vă mulțumim pentru timpul acordat. La final, am dori să adresați un sfat actualilor elevi ai liceului.
Sfatul meu adresat cu drag elevilor: să trăiască frumos, stabilindu-și un ideal în viață, dar să și acționeze cu hotărâre pentru atingerea lui!
Interviu realizat de Bogdan Burcea și Alin Lăcătuș
Redactor: Ștefan  Alexandru Tudor
*****************************************************************************

Interviu cu doamna profesoară Mariana Manea   

Care au fost motivele pentru care ați urmat cariera de profesor ?
În cazul meu a fost simplu, am făcut sport și lucrurile au fost naturale, ca după ce am terminat cu cariera de sportiv să urmez o facultate de educație fizică și sport, așa am ajuns profesor.
În acest domeniu, ca în fiecare altul, există avantaje și dezavantaje, în învățământ, care ar fi?
Avantajul este că mie îmi place foarte mult să lucrez cu diverse tipuri de copii, și mari și mici, nu este relevant,  și un dezavantaj ar fi că există și mute cazuri de elevi neascultători și cu o educație destul de proastă.
Uitându-vă în urmă, decizia de a deveni profesor a fost una potrivită?
Cu siguranță.
Dacă ați putea oferi un sfat elevilor din ziua de azi, care ar fi acela ?
Să fiți mai atenți, în momentul în care te afli într-o oră, oricare ar fi aceea, să încerci să înțelegi ceva din ora respectivă. Să nu o lași să treacă degeaba, asta mi se pare cel mai important.
Pe parcursul carierei dumneavoastră, ați avut parte de multe experiențe cu elevii, care ar fi cea mai memorabilă sau plăcută?
Sunt foarte multe, chiar nu pot alege una, presupun că un moment extrem de plăcut ar fi atunci când am avut niște copii foarte buni la Școala nr.3 Radu cel Mare acum ceva timp, s-au calificat la etapa națională și pentru mine a fost o încununare a efortului meu, a muncii mele.
În ultimii ani sistemul de învățământ a avut parte de multe schimbări, credeți că acesta a evoluat, sau nu?
Categoric nu !
De când predați ați avut parte de multe generații de elevi, ce părere aveți despre cea actuală ?
E ok.
De cât timp predați la acest liceu, și de cât timp sunteți în învățământ?
În învățământ sunt de 21 de ani și aici sunt din 2010.
V-ați dorit din totdeauna să deveniți profesor, sau în copilărie ai avut alt vis?
Nu, acesta a fost din totdeauna.
Care este, în viziunea dumneavoastră, profilul profesorului ideal ?

Să înțeleagă elevii foarte bine, pentru că sunt momente pentru fiecare profesor când nu înțelege stările prin care treceți voi, elevii, să nu fie așa de dur cum sunt majoritatea profesorilor, ar trebui să fie o înțelegere reciprocă între elev și profesor.

Interviu realizat de Ștefan Alexandru Tudor

*******************************************************************************

Interviu cu domnul profesor Constantin Stanca     

Care au fost motivele pentru care ați urmat cariera de profesor ?
Îmi place foarte mult să joc teatru și să lucrez cu oameni, să lucrez cu elevi.
În acest domeniu, ca în fiecare altul, există avantaje și dezavantaje, în cel de profesor, care ar fi?
Avantajul ar fi de a te pune tot timpul la curent cu informații care țin de latura profesională, și un dezavantaj...prefer să mă abțin.
Uitându-vă în urmă, decizia de a deveni profesor a fost una potrivită?
Da, pentru că asta mi-a plăcut să fac și în continuare cred că a fost decizia potrivită.
Dacă ați putea oferi un sfat elevilor din ziua de azi, care ar fi acela ?
Ar trebui să citească mai mult, și să se pună la curent cu tot ce se află în jur, să cunoască din ce în ce mai multe, pentru că în acest fel pot ieși din anumite situații.
În ultimii ani sistemul de învățământ a avut parte de multe schimbări, credeți că acesta a evoluat, sau nu ?
Cred că în ultima perioadă este un oarecare regres, din mai multe considerente, cum ar fi structurarea acestuia, prea multe fragmentări, prea mult timp liber care vă scoate din ritm.
De când predați ați avut parte de multe generații de elevi, ce părere aveți despre cea actuală ?
Sunteți o generație cu deschidere, dar care nu vă canalizați pe ce trebuie, și în comparație cu ultima sunteți oarecum asemănători, sunt generații de care te atașezi mai mult sau mai puțin.
De cât timp predați la acest liceu, și de cât timp sunteți în învățământ ?
Am început în 2002, iar în liceul acesta 2005.
Din ce motive s-a dezvoltat pasiunea dumneavoastră pentru materia pe care o predați, respectiv geografia ?
Pasiunea a venit din clasele primare, m-au interesat lecțiile și lucrurile predate, deoarece, geografia presupune mult mai multe lucruri decât cunoașteți voi, adică mult mai profunde.
V-ați dorit din totdeauna să deveniți profesor, sau în copilărie ai avut alt vis ?
Din copilărie mi-am dorit să fac asta, și deocamdată nu mă gândesc la altceva.
Care este, în viziunea dumneavoastră, profilul profesorului ideal ?
Să interacționeze foarte mult cu elevii, să încerce să-i înțeleagă, atât cât se poate.


Interviu realizat de Ștefan Alexandru Tudor

O vizită de neuitat: Parlamentul României

9 Mai, o zi cu multiple semnificații pentru români... dar și pentru noi, elevii Liceului Tehnologic „Iordache Golescu”: azi am vizitat pentru prima oară Parlamentul României, organ reprezentativ suprem și unica putere legiuitoare a țării. Însoțiți de doamna profesoară Ioana Dincă și de domnul profesor Cristian Zamfir, directorii liceului, de alte cadre didactice, dar și de primarul orașului Găești, domnul Grigore Gheorghe, 72 de elevi au avut ocazia să asiste la o ședință a Senatului României. 







Am vizitat după aceea Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa

miercuri, 9 mai 2018

9 Mai - Zi cu triplă semnificație la români

Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” a ales să organizeze activitățile extracurriculare din Săptămâna „Școala altfel” în perioada 07 – 11 mai 2018. Printre workshopuri, excursii sau alte activități distractive, nu am uitat însă importanța zilei de 9 Mai, o zi cu triplă semnificație pentru români: pe lângă Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei. 
Cu acest prilej, elevii clasei a IX-a B, coordonați de doamna profesoară de istorie Georgeta Stan au organizat la sediul Bibliotecii orășenești  „Aurel Iordache” o activitate educativă interesantă, de la care vă prezentăm câteva imagini sugestive:


Școala atlfel - 2018

1111