marți, 8 decembrie 2009

Naşterea Domnului

          Crãciunul sau Naşterea Domnului este o sãrbãtoare creştinã celebratã în fiecare an la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian). Ea face parte din cele 12 sãrbãtori domneşti ale Bisericilor bizantine, a treia mare sãrbãtoare dupã cea de Paşte şi cea de Rusalii.
        În anumite ţãri Crãciunul e de asemenea sãrbãtoare legalã, ea prelungindu-se în ziua urmãtoare, 26 decembrie, a doua zi de Crãciun.
           De la debutul secolului al XX-lea, Crãciunul devine şi o sãrbãtoare laicã, celebratã atât de cãtre creştini, cât şi de cãtre necreştini, centrul de greutate al celebrãrii deplasându-se de la participarea în bisericã la ritualuri spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, al primirii “darurilor de la Moş Crãciun”.

Georgiana Rãcioiu, clasa a IX-a A
Ilustraţie de Alina Stancu, clasa a IX-a A

miercuri, 2 decembrie 2009

Vine iarna...

            Iarna este anotimpul cel mai încãrcat de sãrbãtori, tradiţii şi credinţe. Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentã perenã a culturii noastre tradiţionale. Cele mai rãspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crãciunului şi de sãrbãtorile Anului Nou.
               Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângã colinde propriu-zise – cântece de stea, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu mãşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (cãluţii, cãluşerii) – şi o seamã de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri strãvechi sau creştine. 

Georgiana Rãcioiu, clasa a IX-a A


Ilustraţii de Alina Stancu, clasa a IX-a A

joi, 26 noiembrie 2009

Toamna

          Este o zi de noiembrie. Afarã peisajul pare coborât dintr-un tablou al unui pictor celebru care a pus roşu aprins pe frunzele de viţã sãlbaticã şi galben ruginiu pe cele de nuc. Iarba încã verde contrasteazã puternic cu galbenul roşcat al crãiţelor înflorite.
           Frunzele cad cu mişcãri de aripi moi. Odatã ajunse pe pãmânt formeazã un covor foşnitor în care se aud paşii oricui. Rãspândind tristeţe, vântul cu a lui suflare mãturã frunzele pe aleile pustii. Printre ramurile goale, împodobite de luminã, crivãţul cântã la xilofon. La început, notele sunt interpretate cu uşurinţã, apoi rafalele perturbã întreaga simfonie ! Copacii ofteazã, iar lacrimile de promoroacã picurã una câte una peste frunzele moarte.
           Vreau sã aud cântecul pãsãrelelor, dar degeaba! Dupã un timp în care parcã totul a încremenit se aude cioc… cioc… cioc! Este ciocãnitoarea care-şi cautã hrana sub scoarţa maronie a copacului!
             În aer miresmele de toamnã plutesc, fiind accentuate de parfumul fin al gutuilor pufoase. A cãzut bruma! Iarba, crizantemele şi pãmântul par trase într-o foiţã de staniol argintiu. Pânzele de pãianjen s-au transformat în fire de mohair pufos din care natura împleteşte haine pentru crizantemele care încã îşi desfac bobocii încântându-ne cu cascade de flori.
            Dintr-o datã cerul devine plumburiu! Soarele încearcã din toate puterile sã iasã dintre nori, însã aceştia, ca o mantie de fum, îi îngreuneazã efortul disperat!
              Oare iarna cu ajutoarele sale bate la uşã???

                                                                                              Valentin Negoi, clasa a IX-a A

sâmbătă, 10 octombrie 2009

AGENDA EUROPA 2009



În cadrul proiectului ,,Agenda Europa 2009” au fost angrenaţi toţi cei 125 de elevi din clasele a XI din cadrul Grupului Şcolar ,, Iordache Golescu” Găeşti.
Au fost desfăşurate numeroase activităţi care au vizat informare elevilor asupra istoricului Uniunii Europene, Instituţiile sale, drepturile cetăţenilor europeni, proiecte de mediu şi sănătate.
Activităţi desfăşurate:
- simularea unui Parlament European în colaborare cu Prefectura judeţului Dâmboviţa, privind aplicarea C.V-ului european – decembrie 2008;
- informări în cadrul orelor de dirigenţie, unde a fost lucrat C.V-ului european;
- participarea la concursul european ,,THAT” EUROPE” – concurs online în care am fost în duel cu Liceum Ogolnoksztalcace im. B. Prusa din Polonia;
- dezbateri pe teme drepturilor omului şi cetăţeanului european;
- studii de caz în cadrul orelor de geografie şi istorie;
- aplicarea unor chestionare luate din ghidul profesorului;
- sărbătorirea Zilei Europei – 9 mai;



CĂLĂTORIE PRIN EUROPA
TRADIŢII ŞI OBICEIURI



Tema: TRADIŢII ŞI OBICEIURI (activitate de educaţie cultural-multidimensională şi de informare asupra tradiţiilor şi obiceiurilor din statele membre ale Uniunii Europene).
Obiectivul :
- cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor statelor membre ale Uniunii Europene;
- a unor caracteristici naţionale;
- monumente reprezentative;
- implicarea elevilor în activităţi extraşcolare care să cultive deschiderea spre creativitate şi învăţare permanentă;
- încrederea în propriile posibilităţi de exprimare în public, cu scopul de a transmite gânduri, emoţii;
- realizarea unei deschideri culturale multidimensionale, care să-i sensibilizeze pe elevi în faţa vastului fenomen artistic şi să îi familiarizeze cu criteriile de evaluare a creaţiei.

Modul de desfăşurare
În această activitate au fost implicaţi elevii claselor a XI-a dar şi elevi din clasa a XII- a. Elevii au fost împărţiţi în 27 de grupe corespunzătoare ţărilor membre UE. Fiecare grupă de elevii avut ca sarcină realizarea unui proiect care să cuprindă aspecte reprezentative din ţările europene.
Elevii claselor a XII-a au simulat dialoguri în limba engleză, franceză sau germană între Anglia, Franţa, Germania. Proiectele realizate constat prezentări power- point, realizarea unor afişe, a unor panouri, prezentarea unor mâncăruri specifice unor state, a unor simboluri.
În realizarea acestor proiecte s-au folosit abilităţi de la mai multe arii curriculare:,,Om şi societate”(cunoştinţe din geografie, istorie şi economie) , ,,Limbă şi comunicare”( limbi străine), ,,T.I.C” (folosirea calculatorului).
Agenda Europa a fost folosită pe tot parcursul activităţii ca instrument de informare şi de educaţie formală.
La sfârşitul acestui proiect putem aprecia că s-au dezvoltat următoarele competenţe ale elevilor:
- Formularea, unor opinii referitoare la o temă ;
- Susţinerea argumentată a unui punct de vedere într-o discuţie/într-un referat pe o temă dată;
- Folosirea mijloacelor şi a tehnologiilor de informare şi comunicare pentru investigarea unui eveniment sau a unui proces istoric;
- Analiza diversităţii sociale, culturale şi de civilizaţie în istorie pornind de sursele istorice;
- Proiectarea unei cercetări cu subiect istoric.
Imagini de la activităţile desfăşurate:

duminică, 27 septembrie 2009

26 Septembrie - Ziua Europeană a Limbilor Străine

      Pe 26 septembrie, Europa celebreazã diversitatea sa lingvistică. Organizată în fiecare an începând cu 2001 de către Consiliul Europei, Ziua Europeană a Limbilor Străine promovează învăţarea acestora de către toate categoriile de vârstă şi evidenţiază importanţa diversităţii lingvistice.  

 

       Într-o Europă care va rămâne întotdeauna multilingvă, învăţarea limbilor străine deschide numeroase oportunităţi către o carieră mai bună, şansa de a locui, lucra sau studia în altă ţară sau pur şi simplu de a călători. Limba vorbită devine parte integrantă a identităţii şi bagajului cultural al unei persoane. Învăţarea limbilor străine contribuie la înţelegerea altor popoare şi culturi, este o modalitate de a combate xenofobia, rasismul şi intoleranţa, celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învăţarea limbilor străine pe durata vieţii!  

    Ziua Europeană a Limbilor vizează atragerea atenţiei publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine, sensibilizează, de asemenea, cu privire la existenţa şi valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa şi încurajează învăţarea limbilor pe durata vieţii. 
     Uniunea Europeană susţine un număr de acţiuni şi programe în favoarea învăţării şi predării limbilor străine. De exemplu, prin programele Socrates şi Leonardo da Vinci, Comisia Europeană investeşte peste 30 de milioane euro pe an, în proiecte practice ce stimulează entuziasmul studenţilor de limbi străine şi al profesorilor lor. Acestea includ schimburi şcolare, asistenţă pentru învăţarea de limbi străine, cursuri de pregătire pentru profesori şi iniţiative care să promoveze vizibilitatea programelor. Se investeşte de asemenea masiv în programe de mobilitate cum ar fi Erasmus, Tineret (Youth) şi acţiunile de înfrăţire între oraşe. Comisia Europeană priveşte mobilitatea drept un factor cheie în motivarea oamenilor pentru a învăţa despre vecinii lor, precum şi limbile acestora. 

      Pentru a marca importanţa acestei zile, am organizat în liceul nostru un  program ce a cuprins:
1. Prezentare de referate realizate pe această temă:


2. Recitări în franceză şi engleză:



3. Prezentări în Power Point, atât în franceză cât şi în engleză, despre importanţa învăţării limbilor străine:



4. Un fragment din piesa de teatru a lui Eugène Ionesco -Lecţia 


               (Cornelia Pãduraru şi Adriana Balinţ, clasa a XII-a A)


   
          (Iulia Marinescu şi Cornelia Pãduraru, clasa a XII-a A) 
 
 

  Organizator: profesor Ilona Chiţã 


 


marți, 7 aprilie 2009

Concurs pe teme de evoluţionism - Anul Darwin 2009


Asociaţia Umanistă Română, în cadrul Anului Darwin 2009, în perioada 24 martie – 6 mai lansează un concurs pe teme de evoluţionism. Concursul se va desfăşura online, în perioada 24 martie – 6 mai 2009, şi se adresează elevilor şi studenţilor (în vârstă de până la 24 de ani). Poate participa orice elev sau student interesat de ştiinţă, de evoluţionism şi de cunoaştere în general.

Pentru mai multe detalii:

http://www.stiintaazi.ro/index.php?option=com_content&view=article&catid=104:cine-explic-mai-bine&id=2135:concurs-evolutionism-anul-darwin&Itemid=103

sâmbătă, 4 aprilie 2009

N.A.T.O.


 Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză, OTAN în franceză; în română cel mai des se foloseşte abrevierea NATO, dar şi abrevierea OTAN este folosită câteodată) este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington pe 4 aprilie, 1949. Celălalt nume oficial al ei este echivalentul în limba engleză, North Atlantic Treaty Organisation, sau NATO.
Organizaţia Atlanticului de Nord, a luat fiinţa ca o alianţă formată din state independente, interesate în menţinerea păcii şi apărarea propriei independenţe prin solidaritate politică şi printr-o forţa militară defensivă corespunzatoare, capabilă să descurajeze şi, dacă ar fi necesar, să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptata împotriva ei sau a statelor membre. Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, care declară:
Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice.

Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunuea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului pe 12 septembrie, 2001 în răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.
Iniţial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si S.U.A. Grecia şi Turcia s-au alăturat alianţei în februarie 1952. Germania a aderat ca Germania de Vest în 1955, iar unificarea germană din 1990 a extins participarea Germaniei cu regiunile Germaniei de Est. Spania a fost admisă pe 30 mai 1982, iar fostele ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia au aderat fie pe 12 martie 1999 (Polonia, Ungaria şi Cehia), fie în anul 2004 (România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania şi Bulgaria).
Franţa s-a retras din comanda militară în 1966, dar a revenit în 1992. Islanda, singura ţară membră NATO care nu are o forţă militară proprie, s-a alăturat organizaţiei cu condiţia de a nu fi obligată să participe la război.
Secretarii Generali ai NATO
• Lord Ismay (1952-1957)
• Paul-Henri Spaak (1957-1961)
• Dirk Stikker (1961-1964)
• Manlio Brosio (1964-1971)
• Joseph Luns (1971-1984)
• Lord Carrington (1984-1988)
• Manfred Wörner (1988-1994)
• Willy Claes (1994-1995)
• Javier Solana (1995-1999)
• Lord Robertson (1999-2003)
• Jaap de Hoop Scheffer (2004 - prezent)


 Bucur Cristina, clasa a XII- a A

2009 - ANUL DARWIN

De-a lungul istoriei, filosofi, ecleziaşti si oameni de ştiinţa au încercat sa explice originile şi varietatea speciilor de pe Pamant. În timpul afirmării ştiinţei moderne in vestul Europei în secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, credinţa tuturor era că Dumnezeu crease toate organismele, mai mult sau mai puţin aşa cum exista ele astăzi. Dar în acea perioadă a interesului crescând pentru studierea fosilelor şi a istoriei naturale, începuturile modernei teorii a evolutionismului încep să se contureze. Primii adepţi susţineau ca toată viaţa a evoluat din organismele simple. Cunoştiinţele lor ştiintifice erau însa incomplete iar noile teorii ridicau multe întrebări.
Charles Darwin este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog şi autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor de plante şi animale (teoria evoluţionistă). A observat şi a demonstrat că toate speciile de forme de viaţă au evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, proces pe care l-a numit "selecţie naturală", toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, "Originea speciilor", publicată în 1859.
Teoria evoluţionistă a fost acceptată de către comunitatea ştiinţifică şi publicul larg încă din timpul vieţii sale, în timp ce teoria selecţiei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluţiei abia prin anii 1930 iar acum constituie baza evoluţionismului sintetic.
Materialist şi dialectician, el a demonstrat primul, pe baze experimentale, materialitatea lumii vii şi a susţinut originea animală a omului (Originea omului si selectia sexuala, 1871). Concepţia sa evoluţionistă a avut o mare influenţă asupra filosofiei cunoaşterii, infirmând teoria fixistă şi creaţionistă.
In opinia lui Darwin, viaţa nu este decât o acerba competiţie pentru supravieţuire pe baza unor resurse limitate, o lupta pentru hrană şi teritoriu. În cadrul unei comunitaţi există întotdeauna indivizi înzestraţi cu anumite însuşiri care îi transformă în favoriţi în lupta pentru supravieţuire şi reproducere.
Aceste însuşiri vor fi transmise urmaşilor. Procentul celor care le deţin va creşte cu fiecare generaţie. În acelaşi timp, cei mai puţin norocoşi vor scadea în numar, în acest fel supravieţuind acei indivizi care au mai multe şanse de adaptare la mediu.
O parte importantă a controversatei teorii susţine că toate organismele vii, de la bacteriile microscopice, până la plante, insecte, păsări si mamifere, au un strămoş comun. Speciile înrudite au un strămoş în trecutul apropiat, iar cele care par să nu aibă nici o legatură unele cu altele au un strămoş în trecutul îndepărtat. Animalul cel mai asemănător omului, spre exemplu, este cimpanzeul. Se crede că ruda lor comună a trait acum aproximativ 6 sau 7 milioana de ani. Pe de altă parte, strămoşul comun oamenilor şi reptilelor ar fi existat acum 300 de milioane de ani.
Teoria lui Darwin a lăsat unele lucruri neexplicate, ca de exemplu mecanismele care determină schimbarile de la o generaţie la alta. Studiile secolului al XX-lea au completat unele lipsuri odată cu descoperirea structurii genelor şi înţelegerea modului în care se reproduc, sunt distruse sau transmise din generaţie în generaţie. De asemenea, metodele statistice au ajutat la explicarea transformărilor care au loc de-a lungul generaţiilor în anumite populaţii.
Progresul tehnicii a permis studierea fosilelor, determinarea vârstei lor, caracterizarea mediului în care vieţuiau şi motivele pentru care au disparut.
Recunoaştere
În 1992, Darwin este clasat al XI-lea în lista celor mai influente personalităţi ale istoriei, listă întocmită de către astrofizicianul Michael Hart. De asemenea, Darwin deţine o poziţie fruntaşă şi în topul celor 100 mari britanici, sondaj public sponsorizat de BBC. Imaginea marelui naturalist apare pe bancnota de 10 lire emisă în 2000 în Marea Britanie. Bicentenarul naşterii lui Darwin, precum şi a 150-a aniversare a apariţiei Originii speciilor este marcat, în 2009, prin evenimente şi publicaţii în întreaga lume.

Bibliografie
• Botnariuc N., Din istoria biologiei generale Editura Ştiinţifică – Bucureşti 1961
• Neguţ Silviu, Căutători de noi tărâmuri Editura Eminescu - Bucureşti 1987

Păduraru Cornelia, clasa a XI-a A

duminică, 8 martie 2009

Curs Comenius

Publier, échanger et correspondre sur le Web

  În perioada 21.01.2008 – 26.01.2008 am beneficiat – prin programul sectorial Comenius – de un stagiu de formare la IUFM (Institut Universitaire de Formation des Maîtres) d'Aix-Marseille, în Provence, o regiune extraordinarã din sudul Franţei.

 Obiectivele cursului au fost urmãtoarele:

• realizarea de proiecte europene de corespondenţă şcolarã;
• descoperirea şi analizarea posibilelor proiecte de corespondenţă şcolarã;
• integrarea instrumentelor de publicare şi schimb în activitatea la clasă pentru a învăţa, a produce, a valoriza, a diversifica; 
• realizarea unor publicaţii pe un site Web dinamic;
• administrarea unui site Web.

         Pentru participarea la stagiul din Franţa m-am documentat în primul rând asupra organizatorului cursului, IUFM d’Aix-Marseille, a regiunii Provence, dar am cãutat informaţii şi despre realitãţile economice, sociale, politice etc. cu care se confruntã în prezent Franţa. În acest scop am utilizat Internetul. De asemenea, mi-am dezvoltat abilitãţile de utilizare a TIC, cursul vizând şi astfel de competenţe. Pentru promovarea imaginii şcolii, am redactat un text de prezentare bilingv (românã – francezã), însoţit de imagini digitale cu aspecte semnificative din activitatea liceului nostru. Am achiziţionat reviste turistice româneşti, DVD-uri care promoveazã imaginea României, CD-uri cu muzicã tradiţionalã româneascã. La sfârşitul cursului materialele promoţionale au fost oferite organizatorilor, aflându-se în prezent în mediateca IUFM.

     

     

 La cursul "Publier, échanger et correspondre sur le Web" au fost utilizate în principal metode moderne, interactive, care au stimulat interesul stagiarilor, vizând spiritul de organizare, creativitatea, colaborarea etc. Formatorii au diversificat metodele şi mijloacele didactice : expunerea, discuţiile individuale şi de grup, exerciţiul, lucrul în grup, atelierul, vizita şi excursia tematicã/ fotografiile, filmele, PC-ul conectat la Internet, diferite programe/ software etc. Activitãţile propuse de organizatori au fost extrem de utile şi interesante : realizarea unui proiect şi a unei pagini Web, scrierea, turnarea şi montarea unei secvenţe video, înregistrarea şi tratarea unei secvenţe sonore. Am participat la toate activităţile desfăşurate în perioada stagiului, implicându-mã pentru realizarea în cât mai bune condiţii a tuturor proiectelor propuse de profesorii formatori.

          Consider cã participarea la acest stagiu de formare a fost deosebit de utilã, având impact nu doar în planul dezvoltãrii personale, ci şi asupra instituţiei şcolare în care îmi desfãşor activitatea, prin:

- creşterea calităţii actului educativ ca o consecinţă directă a perfecţionării profesionale a cadrului didactic;
- familiarizarea cu metode moderne de predare/învăţare/evaluare şi comunicare, centrate pe formarea de competenţe pentru învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii, conform cu standardele europene;
- dezvoltarea dimensiunii europene în cadrul politicii şcolii prin implicarea elevilor şi a profesorilor în folosirea Internetului ca mijloc de comunicare şi explorare prin publicarea de articole pe Web; 
- îmbunătăţirea competenţelor lingvistice, digitale şi de comunicare 
- facilitarea şi încurajarea participării altor profesori la cursuri de formare şi perfecţionare prin furnizarea de informaţii;
- colaborări viitoare cu alte şcoli interesate, atât în spaţiul virtual cât şi în cel real;
- facilitarea publicării de către elevi a unor articole în spaţiul virtual şi iniţierea unor proiecte;
- promovarea lucrului în echipă şi a schimbului de informaţii prin intermediul Web; 
- o informare mai bună referitor la alte sisteme de învăţământ şi la problemele actuale ale UE;
- implementarea metodelor moderne de învăţare de formare a competenţelor digitale prin :
• publicarea pe Web a informaţiilor culese în excursii, tabere şi vizite de documentare, tematice, de lucru;
• realizarea de proiecte prin colaborare (de grup), pe diverse domenii de interes.

Fotografii realizate în excursiile tematice din Aix-en-Provence (locul de desfăşurare a stagiului): 








Fotografii realizate în excursia tematicã din Marseille: 







 

    


      Profesor Gabriela Bãdoiu

         

joi, 22 ianuarie 2009

150 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR


     

       Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări.

        În amplul program de renaştere naţională a spiritului şi instituţiilor naţionale, de înscriere a ţărilor române în evoluţia modernă a Europei, publicat în formă de broşură în august 1848 la Cernăuţi, Mihail Kogălniceanu făcea din unire cheia de boltă a edificiului naţional.
    ,,Pe lângă toate aceste radicale instituţii, singurele care ne pot regenera patria, apoi Partida Naţională mai propunea una ca cununa tuturor, ca cheia bolţei fără de care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, pe temeiul punturilor de mai sus, şi care se vor putea modifica de către Adunarea Obştească Constituantă a ambelor ţări unite; o Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi, a amânduror Principatelor; o unire pre care după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Mihail Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: <>. Astăzi însă împrejurările ne sunt favorabile casă putem realiza aceea ce strămoşii noştri le-au fost cu putinţă numai a adori.”
         În 1848 Nicolae Bălcescu adresându-se generaţiei sale de luptători spunea: ,,…Vrem să fim o naţie una, puternică şi liberă prin dreptul şi datoria noastră, pentru binele nostru şi al celorlalte naţii, căci voim fericirea noastră şi avem o misie a împlini în omenire.”Activiştii de la 1848 şi-au continuat activitatea şi după acest an, mai ales în emigraţie, atâta vreme cât în ţară propaganda unionistă era stânjenită. Încă din fazele preliminare al Congresului de la Paris, din1856, reprezentantul Franţei, contele Walewski a abordat problema Unirii Principatelor. Noul stat ar reprezentat o barieră naturală în calea Rusiei Ţariste. Publicaţiile presei europene a timpului ilustrează solidaritatea opiniei publice cu cauza nobilă a poporului român. Astfel, când Congresul de la Paris şi-a început lucrările, problema românească avea deja anvergură europeană. Reprezentanţii Marilor Puteri s-au pronunţat în conformitate cu interesele lor. Astfel, Franţa a cerut Unirea sub un principe străin; Rusia a susţinut-o, doar cu dorinţa dezbinării concertului european, iar Prusia şi Sardinia, din raţiuni care priveau propriile lor obiective politice; Anglia nu s-a pronunţat lăsând problema deschisă. Împotriva Unirii au fost de la început Austria şi Turcia. Adunările ad-hoc din 1857 dau posibilitatea românilor de a-şi exprima dorinţele, nu însă de a lua hotărâri. Răzbate dorinţa tuturor indiferent de clasă socială dea se uni.
          Convenţia de la Paris din 1858 nici nu acorda românilor Unirea dar nici nu se opunea. Cu plusurile şi minusurile sale, actul constituţional adoptat la Paris a reprezentat un cadru propice înfăptuirii unităţii naţionale româneşti, nu degeaba Vasile Boerescu afirma că ,,depinde de noi dacă vom şti să înfăptuim Unirea”. ,,Europa ne-a ajutat”, rostea acelaşi om politic, ,,rămâne să ne ajutăm noi înşine”. Şi întradevăr trecând peste dorinţa Marilor Puteri, românii realizează Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti prin dubla alegerea a lui A. I. Cuza ca domn la 5 ianuarie 1859 la Iaşi şi 24 ianuarie 1859 la Bucureşti, punând astfel Europa în ,,faţa faptului împlinit”. 

ALEXANDRU IOAN CUZA

(1859 – 1866 )

      Odată instalat pe tronurile reunite ale Ştefan cel Mare şi Mircea cel Bătrân, Principele Domnitor şi-a îndreptat toate eforturile spre recunoaşterea de către Marile Puteri suzerană şi garante a faptului împlinit – Unirea Principatelor sub un singur Domnitor, pământean – ce contravenea restrictivelor stipulaţii cuprinse în Convenţia de la Paris, 1858, privind noua organizare a Principatelor Române.
             Cuza- Vodă nu era un om solemn, pompos, formalist. Nu învăţase nicăieri eticheta Habsburgilor si ceremonialul lui Carol Quintul sau al lui Filip Tenebrosul; nu ştia si nu voia sa ştie cum se orânduiesc la un jubileu fasoanele, de la cele mai măreţ oaspete străin până la cel din urma lingău de curte şi de ogradă. Eticheta a suferit continuu de pe urma unui Domn care se cufunda bucuros de rândurile mulţimii, ca să afle, ca să îndrepte, ca să pedepsească şi să mângâie, ca să miluiască pe ascuns de ochii lumii - cum a făcut apoi, păstrându-i moştenirea, buna si miloasa lui soţie - cu un cuvânt ca să răspundă nevoii sufleteşti a neamului acestuia, de a fi iubit de suveranul sau şi de a-l iubi în schimb, călduros, fără rezerve, din toata inima.
           
           În discursul rostit la 5/17 ianuarie 1859 în cadrul Adunării Elective, Mihail Kogălniceanu a prezentat alegerea lui A. I. Cuza ca domn al Moldovei sub semnul renaşterii naţionale: ,,Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou. Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul: fă ca legea să fie tare:iar Tu, Măria ta, ca Domn, fii bun şi blând, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători şi răi.”
         Coincidenţă fericită, Prinţul Unirii îşi începea domnia pe când fraţii întru gintă latină, italienii mărşăluiau viguros, războinic chiar, spre înfăptuirea unităţii lor naţionale.
Domnia lui Cuza Vodă stă sub semnul unei nerăbdătoare dorinţe de a ajunge din urma Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întâmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; ţara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunţat la vechea doleanţă; în aşteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţământului (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. 
      Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decreteaza (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi codul penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi s-au înfiinţat primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. 

        Spre sfârşitul domniei Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărâtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22-11/23 februarie 1866. La această abdicare a contribuit chiar Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). 
         Al. I. Cuza a murit la 15 mai 1873 la Heidelberg, departe de ţară, după şapte ani de exil dureros. Trupul lui a fost adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa. Atmosfera – aşa cum o descriu contemporanii – a fost aceea specifică tragediei antice. Pe Cuza îl plângeau marile mulţimi pe care la trezise, prin reformele lui, la o viaţă nouă. Despre însemnătatea uriaşei sale opere a vorbit la acest ceas de despărţire primul dintre sfetnicii şi colaboratorii lui, Mihail Kogălniceanu: ,,Alexandru I nu are trebuinţă de istoriograf. El singur şi-a scris istoria sa prin legi, prin actele cu care a făcut un stat, o societate alta decât acea ce i s-a fost dat, când l-am proclamat Domnitor. În cei şapte ani de ilustră şi eternă memorie, Vodă Cuza nu numai că a fost om onest, dar şi-a ţinut totdeauna cuvântul Său. Aici, în faţa unui mormânt deschis, în faţa acestei figuri care va fi pururi glorioasă, nu ne este permis să facem polemici, dar suntem datori să spunem că nu greşalele lui L-au răsturnat, ci faptele lui cele mari.”


Bibliografie
• Valeriu Stan, Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984.
• Dan Bogdan, Viorel Ştirbu, Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti, Editura Sport - Turism, 1985.
• Dumitru Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa posterităţii, Iaşi, Editura Junimea, 2001.

                                                                                                          Diana Cojocãreanu, clasa a XII-a C

vineri, 16 ianuarie 2009

Eminesciana

Trebuiau sã poarte un nume
de Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă 
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe, 
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători 
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli 
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari, 
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii -
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

Dar fiindcă auzeau mereu 
Lătrând la stâna lor câinii, 
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii 
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber 
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor 
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate, 
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei 
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei, 
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari, 
Cât istoria noastră, 
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii, 
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei, 
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea 
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri 
Care tot colindau pe deasupra lor 
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea 
Trebuiau să poarte un nume, 
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.