IZABELA NEDELCU
101 greşeli
gramaticale
Bucureşti,
Editura Humanitas, 2012, 190 p.
Cartea Izabelei Nedelcu a fost scrisă, aşa cum însăşi autoarea
mărturiseşte, la propunerea academicianului Marius Sala, coordonatorul colecţiei
„Viaţa cuvintelor” a Editurii Humanitas şi se adresează, mai ales, vorbitorului
preocupat de corectitudinea exprimării şi mai puţin specialistului în
lingvistică. De aceea, limbajul utilizat este unul accesibil, fiind evitată
terminologia de strictă specialitate.
Apariţia unei astfel de lucrări se
justifică prin prisma faptului că, în ultima vreme, tot mai mulţi utilizatori
ai limbii române pun accent doar pe conţinutul mesajului, nu şi pe forma
acestuia, neglijând astfel cerinţele
exprimării corecte. Mass-media furnizează constant greşeli supărătoare, iar
acestea se răspândesc foarte repede, deoarece mulţi vorbitori învaţă să se
exprime de la televizor sau de la radio – o soluţie deloc sigură.
Izabela Nedelcu analizează, în
lucrarea sa, peste o sută de exemple de greşeli privind pronunţarea, grafia,
punctuaţia, morfologia şi sintaxa, această selecţie tinând cont atât de
frecvenţa, cât şi de gravitatea lor, de tendinţele care se manifestă în limbă,
de tipul de emiţători la care apare greşeala. Exemplele din enunţurile-titlu
sunt preluate nu doar din mass-media, ci şi de pe internet.
Demersul autoarei este binevenit,
deoarece pentru a evita ca o greşeală să se repete, este necesar ca vorbitorii
să înţeleagă de ce se produce încălcarea normei. Sunt identificate astfel
cauzele frecvente, precum: neglijarea caracteristicilor morfologice şi
sintactice ale cuvintelor, influenţa masivă a limbilor străine, în special a
englezei, hipercorectitudinea, confuzia paronimică etc. Lucrarea de faţă
cuprinde şase capitole, fiecare tratând un anumit nivel al limbii.
Primul capitol,
intitulat „Norma şi uzul limbii” se referă la raportul dintre normă şi abatere,
dinamica limbii şi dinamica normei, cauzele producerii greşelilor, dar face şi
distincţii necesare pentru evaluarea unei exprimări în raport cu norma. Se
precizează că, „pentru a eticheta drept greşeală o anumită exprimare, ca şi
pentru a aprecia gravitatea ei, trebuie să se ţină seama de o serie de aspecte
relevante, cum ar fi: caracterul intenţionat sau involuntar, mediul în care are
loc comunicarea, faptul că o comunicare e scrisă sau orală, particularităţile
populare şi regionale.”(p.23)
Al doilea capitol se opreşte asupra
greşelilor de pronunţare, autoarea amintind faptul că normele ortoepice au la
bază criterii diverse: vechimea cuvintelor în limbă, statutul de cuvinte împrumutate,
tradiţia, contextul fonetic. De exemplu, norma ortoepică respinge rostirea [ie]
a lui e de la începutul unor cuvinte
neologice: [ieuro], [iepocă], [ieducaţie], [poiezie] etc. Rostirea diftongului
[ie] este acceptată doar în cazul unor cuvinte din fondul vechi, prin tradiţie:
eu [ieu], el [iel], eşti [ieşti], este [ieste] etc.
Un alt aspect interesant urmărit în
acest capitol îl reprezintă pronunţarea unor cuvinte străine, caz în care
vorbitorii trebuie să ţină seama de normele ortoepice ale limbii din care au
fost preluate respectivele cuvinte: spray
[sprei], bodyguarzi [bodigarzi]/
[badigarzi], Champs-Élysées
[şãzelize] etc.
Capitolul al treilea este rezervat
greşelilor de scriere, care sunt din ce în ce mai frecvente şi trădează lipsa
de cultură elementară în materie de gramatică, spune Izabela Nedelcu,
numindu-le greşeli „dezonorante”. Acestea ar putea fi evitate prin consultarea
unor lucrări normative, comunicarea scrisă oferind posibilitatea de a reflecta
asupra construcţiilor utilizate. Autoarea susţine, în mod întemeiat: „Dacă
înţelegem de ce s-a produs o anumită greşeală, ea nu mai are şanse să apară.”
(p 36).
O atenţie deosebită este acordată
scrierii corecte cu unul, doi sau trei i la
finala cuvântului. Se constată că de cele mai multe ori pronunţia poate cauza
unele greşeli de scriere: membri, intri,
umpli, albaştri, cuscri, monştri etc. Alte aspecte analizate în acest
capitol sunt scrierea cu î sau cu â, scrierea cu sau fără cratimă (de
exemplu: „lua-ţi o pauză!”, „ştiu că
sunte-ţi ocupată”, forme explicabile prin faptul că se confundă desinenţa –ţi, care indică persoana a doua plural,
cu forma neaccentuată a pronumelui de persoana a doua singular, la cazul
acuzativ).
În capitolul al patrulea Izabela
Nedelcu evidenţiază importanţa punctuaţiei pentru înţelegerea corectă a unui
mesaj scris. Semnele de punctuaţie marchează nu doar pauzele din vorbire şi
intonaţia, ci şi raporturile care se stabilesc între diferitele unităţi
sintactice. De exemplu, îm funcţie de prezenţa sau absenţa virgulei, enunţurile
„Ştiu că sunt deştept” şi „Ştiu, că sunt deştept” sunt interpretate diferit:
primul conţine o completivă direct, iar celălalt o circumstanţială cauzală
explicativă. Cele mai multe exemple din această parte a cărţii se referă la
utilizarea corectă a virgulei, semn de punctuaţie cu multiple roluri. O altă
sursă a greşelilor de punctuaţie o constituie nemarcarea exclamaţiei sau a
interogaţiei.
Următorul capitol, de altfel şi cel
mai amplu, este destinat greşelilor de morfologie, autoarea lucrării separând
greşelile selectate după clasele lexico-gramaticale. În cazul substantivului,
sunt analizate greşelile ce ţin de exprimarea numărului – desinenţele de plural
(chitare, nu chitări, hoteluri, nu hotele), exprimarea sintetică a
genitiv-dativului (grădinii, nu grădinei, săptămânii, nu săptămânei
etc.), exprimarea redundantă a genitivului („în
casele a multor români”, în loc de „în
casele multor români”, „părerea a
multor pacienţi”, în loc de „părerea
multor pacienţi” etc.), confundarea dativului cu genitivul (prepoziţiile datorită, mulţumită, graţie şi adverbele
conform, contrar, aidoma se
construiesc cu dativul şi nu necesită prezenţa lui al sau a lui a înaintea
celui de al doilea termen al coordonării: „conform
proiectului şi caietului de sarcini”, „mulţumită
familiei şi educaţiei”), exprimarea vocativului (formele articulate de
nominativ, de tipul băiatul, băieţii,
fata, fetele, pronunţate cu intonaţia specific vocativului sunt
nerecomandabile: „Bună, fetele!”).
În continuare sunt indicate
greşelile care se produc din cauza folosirii unor desinenţe neadecvate la
pluralul câtorva adjective („dragele
mele” în loc de „dragile mele”, „ultimile partide” în loc de „ultimele partide”, „calităţi intrinseci” în loc de „calităţi
intrinsece”).
În
ceea ce priveşte verbul, dat fiind că morfologia lui este complexă, greşelile
care apar sunt foarte numeroase şi au fost împărţite în studiul de faţă în
patru grupuri mari: exprimarea categoriilor de mod, timp, persoană, număr;
trecerea verbelor dintr-o conjugare în alta; utilizarea mărcii de reflexiv;
comportamentul verbelor impersonale. Titlurile din această secţiune au în
vedere indicativul prezent şi conjunctivul prezent („să copiez”, nu „să copii”,
„se succedă”, nu „se succed”, „să aibă”,
nu „să aibe” sau „să aivă” etc.); mai-mult-ca-perfectul („primiserăm”, nu „primisem”,
„spuseseşi”, nu „spusesei”, „luaseşi”, nu
„luasei”); imperfectul („voiam”, nu „vroiam”); viitorul („o să
crească”, nu „or să crească”);
conjunctivul perfect („sper să fii
greşit”, în loc de „sper să fi
greşit”); imperativul („nu fă”,
în loc de „nu face”, „fi sincer”, în loc de „fii sincer”). O altă categorie de
greşeli o reprezintă trecerea verbelor de la conjugarea a doua la conjugarea a
treia şi invers („poate apare”, în
loc de „poate apărea”, „să îi bătem”, în loc de „să îi batem”); utilizarea incorectă a
mărcii reflexive („a se râde”, „a se
merita”, „a se exista”). În cazul verbelor impersonale apar greşeli
generate de fenomenul de hipercorectitudine („ce-s cu pozele astea?”, în loc de „ce-i cu pozele astea?”, „ei
trebuiesc înlăturaţi”, în loc de „ei
trebuie înlăturaţi”).
Următoarea
parte de vorbire analizată este adverbul, confundat de multe ori cu adjectivul
(maximum vs maxim, minimum vs minim); încălcarea restricţiei de
utilizare duce la exprimări neacceptate („am
mâncat decât migdale”, în loc de „nu
am mâncat decât migdale”).
Utilizarea
greşită a prepoziţiilor are mai multe cauze: faptul că au sens relaţional, nu
noţional, neglijarea rolului lor sintactico-semantic, influenţa limbii engleze,
hipercorectitudinea etc. Exemple:
„Rămâneţi pe telefon!”,în loc de
„Rămâneţi la telefon!”, „Ca şi
coleg al său”, în loc de „În calitate de
coleg al său”, „Îţi place bluza după
ea.”, în loc de „Îţi place bluza de pe
ea.” Ca şi prepoziţia, conjuncţia are rolul de a stabili legătura dintre
diversele componente ale enunţului. Erorile apar din cauza înlocuirii unei
conjuncţii cu alta („Am vrut ca să
fim obiectivi”, în loc de „Am vrut să
fim obiectivi”), din cea a folosirii inadecvate a corelativelor sau chiar a
omiterii conjuncţiei.
În
ultimul capitol sunt abordate greşelile de sintaxă: dezacordul, topica unor
cuvinte şi anacolutul. O greşeală gramaticală foarte gravă o reprezintă dezacordul
dintre subiect şi predicat. Pentru evitarea dezacordului trebuie să analizăm
raporturile logico-sintactice dintre termeni, tipul de subiect, dar şi tipul de
verb ce îndeplineşte funcţia de predicat: „Mi s-a făcut vrăji”, „La noi, la ţară, patru sute de lei este o avere.” Multe greşeli se produc
şi la nivelul acordului adjectivelor (de exemplu, „potrivit analizei facută”, în loc de „potrivit analizei făcute”, „ziua
prietenei mele cea mai bună”, în loc de „ziua prieenei mele celei mai bune”). Alte tipuri de greşeli
prezentate în această parte a lucrării: „acordul” adverbelor, acordul
numeralelor, greşelile de topică şi anacolutul (exemple: „Ioana, de când am aflat că minte, nu o mai ascult cu atenţie”,
corect: „Pe Ioana, de când am aflat că
minte, nu o mai ascult cu atenţie.”).
Bine
structurată şi redactată într-un limbaj acesibil, cartea Izabelei Nedelcu face
o trecere în revistă a celor mai importante greşeli gramaticale, produse nu
doar din neglijenţă, ci şi din cunoaşterea insuficientă a normelor limbii
române. Consider că lectura ei este deosebit de utilă tuturor celor care îşi
doresc să se exprime corect, pentru că oferă nu doar explicaţii pentru apariţia
greşelilor, ci, mai ales, soluţii pentru evitarea lor.
Orice
vorbitor al limbii române trebuie să înţeleagă că modul în care se exprimă îi
trădează felul în care gândeşte şi nivelul de cultură!
prof. Gabriela Bădoiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu