Concurs pe teme de evoluţionism - Anul Darwin 2009

Asociaţia Umanistă Română, în cadrul Anului Darwin 2009, în perioada 24 martie – 6 mai lansează un concurs pe teme de evoluţionism. Concursul se va desfăşura online, în perioada 24 martie – 6 mai 2009, şi se adresează elevilor şi studenţilor (în vârstă de până la 24 de ani). Poate participa orice elev sau student interesat de ştiinţă, de evoluţionism şi de cunoaştere în general.

Pentru mai multe detalii:

http://www.stiintaazi.ro/index.php?option=com_content&view=article&catid=104:cine-explic-mai-bine&id=2135:concurs-evolutionism-anul-darwin&Itemid=103

N.A.T.O.

 Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză, OTAN în franceză; în română cel mai des se foloseşte abrevierea NATO, dar şi abrevierea OTAN este folosită câteodată) este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington pe 4 aprilie, 1949. Celălalt nume oficial al ei este echivalentul în limba engleză, North Atlantic Treaty Organisation, sau NATO.
Organizaţia Atlanticului de Nord, a luat fiinţa ca o alianţă formată din state independente, interesate în menţinerea păcii şi apărarea propriei independenţe prin solidaritate politică şi printr-o forţa militară defensivă corespunzatoare, capabilă să descurajeze şi, dacă ar fi necesar, să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptata împotriva ei sau a statelor membre. Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, care declară:
Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice.

Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunuea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului pe 12 septembrie, 2001 în răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.
Iniţial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si S.U.A. Grecia şi Turcia s-au alăturat alianţei în februarie 1952. Germania a aderat ca Germania de Vest în 1955, iar unificarea germană din 1990 a extins participarea Germaniei cu regiunile Germaniei de Est. Spania a fost admisă pe 30 mai 1982, iar fostele ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia au aderat fie pe 12 martie 1999 (Polonia, Ungaria şi Cehia), fie în anul 2004 (România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania şi Bulgaria).
Franţa s-a retras din comanda militară în 1966, dar a revenit în 1992. Islanda, singura ţară membră NATO care nu are o forţă militară proprie, s-a alăturat organizaţiei cu condiţia de a nu fi obligată să participe la război.
Secretarii Generali ai NATO
• Lord Ismay (1952-1957)
• Paul-Henri Spaak (1957-1961)
• Dirk Stikker (1961-1964)
• Manlio Brosio (1964-1971)
• Joseph Luns (1971-1984)
• Lord Carrington (1984-1988)
• Manfred Wörner (1988-1994)
• Willy Claes (1994-1995)
• Javier Solana (1995-1999)
• Lord Robertson (1999-2003)
• Jaap de Hoop Scheffer (2004 - prezent)


 Bucur Cristina, clasa a XII- a A

2009 - ANUL DARWIN

De-a lungul istoriei, filosofi, ecleziaşti si oameni de ştiinţa au încercat sa explice originile şi varietatea speciilor de pe Pamant. În timpul afirmării ştiinţei moderne in vestul Europei în secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, credinţa tuturor era că Dumnezeu crease toate organismele, mai mult sau mai puţin aşa cum exista ele astăzi. Dar în acea perioadă a interesului crescând pentru studierea fosilelor şi a istoriei naturale, începuturile modernei teorii a evolutionismului încep să se contureze. Primii adepţi susţineau ca toată viaţa a evoluat din organismele simple. Cunoştiinţele lor ştiintifice erau însa incomplete iar noile teorii ridicau multe întrebări.
Charles Darwin este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog şi autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor de plante şi animale (teoria evoluţionistă). A observat şi a demonstrat că toate speciile de forme de viaţă au evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, proces pe care l-a numit "selecţie naturală", toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, "Originea speciilor", publicată în 1859.
Teoria evoluţionistă a fost acceptată de către comunitatea ştiinţifică şi publicul larg încă din timpul vieţii sale, în timp ce teoria selecţiei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluţiei abia prin anii 1930 iar acum constituie baza evoluţionismului sintetic.
Materialist şi dialectician, el a demonstrat primul, pe baze experimentale, materialitatea lumii vii şi a susţinut originea animală a omului (Originea omului si selectia sexuala, 1871). Concepţia sa evoluţionistă a avut o mare influenţă asupra filosofiei cunoaşterii, infirmând teoria fixistă şi creaţionistă.
In opinia lui Darwin, viaţa nu este decât o acerba competiţie pentru supravieţuire pe baza unor resurse limitate, o lupta pentru hrană şi teritoriu. În cadrul unei comunitaţi există întotdeauna indivizi înzestraţi cu anumite însuşiri care îi transformă în favoriţi în lupta pentru supravieţuire şi reproducere.
Aceste însuşiri vor fi transmise urmaşilor. Procentul celor care le deţin va creşte cu fiecare generaţie. În acelaşi timp, cei mai puţin norocoşi vor scadea în numar, în acest fel supravieţuind acei indivizi care au mai multe şanse de adaptare la mediu.
O parte importantă a controversatei teorii susţine că toate organismele vii, de la bacteriile microscopice, până la plante, insecte, păsări si mamifere, au un strămoş comun. Speciile înrudite au un strămoş în trecutul apropiat, iar cele care par să nu aibă nici o legatură unele cu altele au un strămoş în trecutul îndepărtat. Animalul cel mai asemănător omului, spre exemplu, este cimpanzeul. Se crede că ruda lor comună a trait acum aproximativ 6 sau 7 milioana de ani. Pe de altă parte, strămoşul comun oamenilor şi reptilelor ar fi existat acum 300 de milioane de ani.
Teoria lui Darwin a lăsat unele lucruri neexplicate, ca de exemplu mecanismele care determină schimbarile de la o generaţie la alta. Studiile secolului al XX-lea au completat unele lipsuri odată cu descoperirea structurii genelor şi înţelegerea modului în care se reproduc, sunt distruse sau transmise din generaţie în generaţie. De asemenea, metodele statistice au ajutat la explicarea transformărilor care au loc de-a lungul generaţiilor în anumite populaţii.
Progresul tehnicii a permis studierea fosilelor, determinarea vârstei lor, caracterizarea mediului în care vieţuiau şi motivele pentru care au disparut.
Recunoaştere
În 1992, Darwin este clasat al XI-lea în lista celor mai influente personalităţi ale istoriei, listă întocmită de către astrofizicianul Michael Hart. De asemenea, Darwin deţine o poziţie fruntaşă şi în topul celor 100 mari britanici, sondaj public sponsorizat de BBC. Imaginea marelui naturalist apare pe bancnota de 10 lire emisă în 2000 în Marea Britanie. Bicentenarul naşterii lui Darwin, precum şi a 150-a aniversare a apariţiei Originii speciilor este marcat, în 2009, prin evenimente şi publicaţii în întreaga lume.

Bibliografie
• Botnariuc N., Din istoria biologiei generale Editura Ştiinţifică – Bucureşti 1961
• Neguţ Silviu, Căutători de noi tărâmuri Editura Eminescu - Bucureşti 1987

Păduraru Cornelia, clasa a XI-a A