luni, 29 februarie 2016

Marin Sorescu - Păun Umblatul. O interpretare remarcabilă


Un comentariu:

  1. Păun Umblatul

    Păun, Păun s-a dus în America.
    El era tat’-al Grigorinii a lu’ Mărin a lu’ Apostu...
    Cum a ajuns el așa, la vale? Pă, cu Călușu’... Păn’ la Paris... D-acolo, cu vr-un vapor, ceva, a mai întâlnit pe vr-unu’ ca el...
    Lumea zica c-ar fi pus mâna pe marginea lumii...
    Și s-a-ntors de-acolo cu un ceas. Îl ținea legat d-ici, de vestă, băgat în pozânar.
    Atunci toți purtau așa: care știa, care nu știa c escrie pe el, da’ceau că au și ei ceas...
    Pe-atunci lâna era la putere. Și toate femeile torceau...
    De câte ori întâlnea câte-o femeie torcând, Păun, “Americanu’”, scotea ceasu’ și umbla la el.
    - Ce faci, mă, acolo?
    - Ete-l potrivesc să meargă odată cu fusu’, că, ete, intai în alt fus.
    Mai la vale întâlnea alta răsucind. Iar scotea ceasu’, iar umbla la el...
    - Bă, acu tre’ să fiu io cu trei ore mai înainte decât la Gura Racului și cu două mai în urmă față de Săculești... Băăă, ce mare-i lumea, băăă! Cum dracu te mai descurci între atâtea fuse?!
    Lumea nu știa ce vrea să zică el. Zicea că asta e damblaua lui: că s-a dus în America să-nvețe să spuie cât e ceasu’.
    Dar de ce n-a rămas, domnule,-acolo? De ce-a venit aci, unde pe nimeni nu interesează cât e ceasul?
    Fiindcă sunt la fel de preciși și cocoșii du’pe gard.
    Și-a adus din America scule, el era tâmplar, făcea la căși cu frate-su, cu Preda. Și-a adus de acolo scule, ca nimenea, cu vaporu’. Scule... bardă, chisăr... alea trebuiau, alea le-a adus, alea trebuiau...
    Asta a fost toată averea lu făcută în America: un ceas și-o papornișă cu scule.
    S-a-ntors, bătrân, s-a-nsurat cu Mitra Baloțanca, stă la ea, în Cioarecu.
    Călușari mai erau Naia lu’ Urezeanu, Florea ăl Mic... Și-au făcut ei o echipă și s-au dus aci, la Paris... Bă, când ne-a văzut ăia colo pe noi așa,-mbracați frumoși, cu plantici pe din-nainte, cu fețe de perini frumos cusute pe colea, mă, mă, și cu... și cu... clopoței la picioare... Pă când făceam așa o dată... un ceas răsuna cioaia, un ceas răsuna Parisu’. Pă, să punea ei cu Bulzeștiu’?!...
    La... la Paris și-au făcut poze și le-au bătut,... le țineau acasă, bătute-n cuie-n perete, ca pe icoane, de le boteza popa când venea cu Botezu’ ca pe Sfântu’ Gheorghe, de parcă fiecare ar fi fost Sfântu’ Gheorghe și-ar fi omorât op arte di balaur dansând Hără-hăp-hăp-Șarl în jurul Turnului E’făl.
    În America, Păun n-a mai jucat în Căluș... Că-cea că nu știa limba,... n-avea cum să le explice ălora... Fără mut și făra vătaf... Cică-acolo nu s-ar fi-ntrunit niciodată numărul de români talentați – iuți de picior. Domnule, un’șpe să fi fost... și-un mut bun, ager,... America era a noastră, a Boluzeștiului.
    Așa că s-a întors, s-a-nsurat cu Mitra Baloțanca... să trăiască după fusu’ ei... aci, în Cioarecu, la ea...
    MARIN SORESCU

    RăspundețiȘtergere