Marin Sorescu - Păun Umblatul. O interpretare remarcabilă

La aniversară - Marin Sorescu

Marin Sorescu - "Dacă nu cer prea mult "
- Ce-ai lua cu tine, 
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai si iad, 
Ca sa tii niste cursuri?
- O carte, o sticla cu vin si-o femeie, Doamne, 
Daca nu-ti cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia, 
Te-ar tine de vorba, 
Ti-ar împuia capul cu fleacuri
Si n-ai avea timp sa-ti pregatesti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea, 
O scriu eu, Doamne, daca am lânga mine
O sticla de vin si-o femeie.
Asta as dori, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.

- Ce-ai dori sa iei cu tine, 
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad, 
Ca sa tii niste cursuri?
- O sticla de vin si-o femeie, 
Daca nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o data, de ce te încapatânezi, 
E prea mult, ti-am spus, îti taiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoana?
Mai bine taiati-mi vinul, 
Ma moleseste si n-as mai putea sa-mi pregatesc cursul, 
Inspirându-ma din ochii iubitei.
Tacere, minute lungi, 
Poate chiar vesnicii, 
Lasându-mi-se timp pentru uitare.

- Ce-ai dori sa iei cu tine, 
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad, 
Ca sa tii niste cursuri?
- O femeie, Doamne, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile, 
Taie-mi iadul si raiul, 
Ori totul, ori nimic.
As face drumul dintre rai si iad degeaba.
Cum sa-i sperii si sa-i înfricosez pe pacatosii din iad, 
Daca n-am femeia, material didactic, sa le-o arat?
Cum sa-i înalt pe dreptii din rai, 
Daca n-am cartea sa le-o talmacesc?
Cum sa suport eu drumul si diferentele
De temperatura, luminozitate si presiune
Dintre rai si iad, 

Grigore Alexandrescu

Câinele şi căţelul 

“Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.