După
unii autori, istoria păcălelilor ar începe în primii ani ai secolului XVII,
când anumiţi astrologi „prevedeau” într-un „Almanah de previziuni” decesul unor
personalităţi politice… antipatice. Francezii sunt, însă, fermi că istoria
păcălelilor începe la ei acasă. Ea „s-a născut” în Franţa în 1564, sub domnia
regelui Carol al IX-lea, care ordonase ca prima zi a anului să fie la 1
ianuarie, în loc de 1 aprilie, cum fusese până atunci. La 1 aprilie următor
mulţi cetăţeni s-au prefăcut că nu ştiu nimic de această schimbare şi au
continuat a trimite felicitări si cadouri fără valoare, în glumă, dar şi… peşti
de zahăr. De aici, această glumă-păcăleală a fost botezată de francezi „poisson
d’avril”.
Englezii au început „Ziua Păcălelilor” - „April Fools Day” prin secolul al XVII-lea. Prima atestare scrisă a facut-o John Aubrey în 1686. Victima unei glume de 1 aprilie poartă, în Anglia, numele de „cuc” sau „prost”.
De-a lungul timpului s-au făcut păcăleli, mai mult sau mai puţin celebre, în toate colţurile lumii. Voltaire spunea: „Farsele au succes doar la cei slabi de înger”. Tradiţia spune că păcălelile, ca să aibă succes deplin, trebuie făcute până la ora 12 fix. După aceasta vor aduce ghinion păcăliciului. Se mai spune că „dacă o fată frumoasă reuşeşte să te păcălească, atunci trebuie să o iei de nevastă, sau măcar să fii prietenul ei!” Nu e bine să te căsătoreşti de 1 aprilie. De ce? Bărbatul va fi toată viaţa sub papucul nevestei… în schimb, copiii născuţi la 1 aprilie au noroc în viaţă.
Iată şi câteva din glumele celebre de 1 aprilie: „Se povesteşte, de pildă, că Filip de Burgundia a chemat, la 31 martie 1566, pe bufonul său, promiţându-i că-i va umple căciula cu monede de aur dacă născoceşte o bună păcăleală de 1 aprilie. Dacă gluma nu va fi bună, va plăti cu capul şi va fi executat în public. Regele s-a înţeles cu câţiva curteni care în seara acelei zile au făcut un chef cu bufonul, până când acesta a căzut jos de pe scaun, prefăcându-se beat turtă. A doua zi, de 1 Aprilie, a fost trezit brusc din somn şi un trimis al regelui i-a spus că a dormit toată ziua de 1 aprilie, aşa încât îşi va ispăşi acum neglijenţa cu moartea. Bufonul a fost dus tremurând în faţa călăului si pus cu capul pe butuc. El s-a pomenit cu o lovitură zdravănă în ceafă. Lovitura fusese dată doar cu un cârnat. Bufonul s-a prăbuşit la pământ, fără să mai dea semn de viaţă. Crezând că murise de frică, regelui i-a părut rău, căindu-se. Dar «mortul» s-a sculat, s-a dus zâmbind la rege şi i-a întins căciula. Îi reuşise păcăleala!”.
În secolul al XVII-lea, G. Bautru, consilier, s-a supărat tare pe ducele d’Epermon. Nu şi-a găsit liniştea până nu i-a făcut acestuia o farsă. A publicat volumul „Măreţele fapte ale ducelui d’Epermon” la 1 aprilie. Toate filele cărţii… erau goale. La 1844, celebrul Edgar Alain Poe scria în „The New York Sun” că un balon a traversat Atlanticul în 75 de zile şi urma să aterizeze la New York. Ca să fie convingător, ataşă şi un desen… Poe reuşeşte astfel să mărească tirajul de peste 10 ori.
Ceva mai târziu, în plin război civil american, la 1864, un tânăr jurnalist, Joseph Howard, publică o „Proclamaţie” din partea preşedintelui Abraham Lincoln, conform căreia războiul civil se prelungeşte şi mai este nevoie de 400.000 de voluntari nordişti! Falsa „Proclamaţie” face ca preţul aurului să crească, la fel ca şi furia preşedintelui, care îl arestează pe făptaş. După trei luni acesta va fi eliberat. În acest interval de timp Lincoln chemase ca voluntari… 500.000 de oameni! O revistă americană publică, în 1998, un articol de 1 aprilie anunţând că statul Alabama intenţionează să schimbe valoarea numărului Pi în 3.0, care „este conform cu Biblia”. Rezultatul: proteste din întreaga lume....