sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Ca un fum de ţigara, sufletul...

Moartea unui Poet
























Ca un fum de ţigară, sufletul


de Adrian Păunescu


Am să-ţi spun bună seara şi-am să plec undeva
Unde nu e nimic, numai fum, numai zaţ,
Am să-ţi spun uşurat, am să-ţi spun cu nesaţ,
Ce departe vă simt eu de inima mea.


Uşa-n loc va-ngheţa şi nimic nu va fi,
Ca un fum de ţigară voi trece în sus
Unde stelele sunt, unde oamenii nu-s,
Am să-ţi spun bună seara, deşi va fi zi.


"Nu serviţi o cafea, nu doriţi un fistic?"
Nu doresc decât drumul spre cer fără voi
Şi să nu mă mai trageţi nicicând înapoi.
Bună seara pe veci, cred c-aşa am să zic.


Bună seara din nou, bună seara adânc,
Doamne dragi, domni stimaţi, eu am treabă, eu plec
Şi pe urmă aici e un fum de mă-nec
Nu-nţeleg de ce parcă... îmi vine să plâng.


Doar atât am rămas, o vuire şi-atât,
Şi plămânii de-atâta strigare se rup,
Bună seara frumos, bună seara urât,
Ca un fum de ţigară mi-e sufletu-n trup.

marți, 8 decembrie 2009

Naşterea Domnului

          Crãciunul sau Naşterea Domnului este o sãrbãtoare creştinã celebratã în fiecare an la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian). Ea face parte din cele 12 sãrbãtori domneşti ale Bisericilor bizantine, a treia mare sãrbãtoare dupã cea de Paşte şi cea de Rusalii.
        În anumite ţãri Crãciunul e de asemenea sãrbãtoare legalã, ea prelungindu-se în ziua urmãtoare, 26 decembrie, a doua zi de Crãciun.
           De la debutul secolului al XX-lea, Crãciunul devine şi o sãrbãtoare laicã, celebratã atât de cãtre creştini, cât şi de cãtre necreştini, centrul de greutate al celebrãrii deplasându-se de la participarea în bisericã la ritualuri spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, al primirii “darurilor de la Moş Crãciun”.

Georgiana Rãcioiu, clasa a IX-a A
Ilustraţie de Alina Stancu, clasa a IX-a A

miercuri, 2 decembrie 2009

Vine iarna...

            Iarna este anotimpul cel mai încãrcat de sãrbãtori, tradiţii şi credinţe. Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentã perenã a culturii noastre tradiţionale. Cele mai rãspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crãciunului şi de sãrbãtorile Anului Nou.
               Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângã colinde propriu-zise – cântece de stea, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu mãşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (cãluţii, cãluşerii) – şi o seamã de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri strãvechi sau creştine. 

Georgiana Rãcioiu, clasa a IX-a A


Ilustraţii de Alina Stancu, clasa a IX-a A

joi, 26 noiembrie 2009

Toamna

          Este o zi de noiembrie. Afarã peisajul pare coborât dintr-un tablou al unui pictor celebru care a pus roşu aprins pe frunzele de viţã sãlbaticã şi galben ruginiu pe cele de nuc. Iarba încã verde contrasteazã puternic cu galbenul roşcat al crãiţelor înflorite.
           Frunzele cad cu mişcãri de aripi moi. Odatã ajunse pe pãmânt formeazã un covor foşnitor în care se aud paşii oricui. Rãspândind tristeţe, vântul cu a lui suflare mãturã frunzele pe aleile pustii. Printre ramurile goale, împodobite de luminã, crivãţul cântã la xilofon. La început, notele sunt interpretate cu uşurinţã, apoi rafalele perturbã întreaga simfonie ! Copacii ofteazã, iar lacrimile de promoroacã picurã una câte una peste frunzele moarte.
           Vreau sã aud cântecul pãsãrelelor, dar degeaba! Dupã un timp în care parcã totul a încremenit se aude cioc… cioc… cioc! Este ciocãnitoarea care-şi cautã hrana sub scoarţa maronie a copacului!
             În aer miresmele de toamnã plutesc, fiind accentuate de parfumul fin al gutuilor pufoase. A cãzut bruma! Iarba, crizantemele şi pãmântul par trase într-o foiţã de staniol argintiu. Pânzele de pãianjen s-au transformat în fire de mohair pufos din care natura împleteşte haine pentru crizantemele care încã îşi desfac bobocii încântându-ne cu cascade de flori.
            Dintr-o datã cerul devine plumburiu! Soarele încearcã din toate puterile sã iasã dintre nori, însã aceştia, ca o mantie de fum, îi îngreuneazã efortul disperat!
              Oare iarna cu ajutoarele sale bate la uşã???

                                                                                              Valentin Negoi, clasa a IX-a A

sâmbătă, 10 octombrie 2009

AGENDA EUROPA 2009



În cadrul proiectului ,,Agenda Europa 2009” au fost angrenaţi toţi cei 125 de elevi din clasele a XI din cadrul Grupului Şcolar ,, Iordache Golescu” Găeşti.
Au fost desfăşurate numeroase activităţi care au vizat informare elevilor asupra istoricului Uniunii Europene, Instituţiile sale, drepturile cetăţenilor europeni, proiecte de mediu şi sănătate.
Activităţi desfăşurate:
- simularea unui Parlament European în colaborare cu Prefectura judeţului Dâmboviţa, privind aplicarea C.V-ului european – decembrie 2008;
- informări în cadrul orelor de dirigenţie, unde a fost lucrat C.V-ului european;
- participarea la concursul european ,,THAT” EUROPE” – concurs online în care am fost în duel cu Liceum Ogolnoksztalcace im. B. Prusa din Polonia;
- dezbateri pe teme drepturilor omului şi cetăţeanului european;
- studii de caz în cadrul orelor de geografie şi istorie;
- aplicarea unor chestionare luate din ghidul profesorului;
- sărbătorirea Zilei Europei – 9 mai;



CĂLĂTORIE PRIN EUROPA
TRADIŢII ŞI OBICEIURI



Tema: TRADIŢII ŞI OBICEIURI (activitate de educaţie cultural-multidimensională şi de informare asupra tradiţiilor şi obiceiurilor din statele membre ale Uniunii Europene).
Obiectivul :
- cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor statelor membre ale Uniunii Europene;
- a unor caracteristici naţionale;
- monumente reprezentative;
- implicarea elevilor în activităţi extraşcolare care să cultive deschiderea spre creativitate şi învăţare permanentă;
- încrederea în propriile posibilităţi de exprimare în public, cu scopul de a transmite gânduri, emoţii;
- realizarea unei deschideri culturale multidimensionale, care să-i sensibilizeze pe elevi în faţa vastului fenomen artistic şi să îi familiarizeze cu criteriile de evaluare a creaţiei.

Modul de desfăşurare
În această activitate au fost implicaţi elevii claselor a XI-a dar şi elevi din clasa a XII- a. Elevii au fost împărţiţi în 27 de grupe corespunzătoare ţărilor membre UE. Fiecare grupă de elevii avut ca sarcină realizarea unui proiect care să cuprindă aspecte reprezentative din ţările europene.
Elevii claselor a XII-a au simulat dialoguri în limba engleză, franceză sau germană între Anglia, Franţa, Germania. Proiectele realizate constat prezentări power- point, realizarea unor afişe, a unor panouri, prezentarea unor mâncăruri specifice unor state, a unor simboluri.
În realizarea acestor proiecte s-au folosit abilităţi de la mai multe arii curriculare:,,Om şi societate”(cunoştinţe din geografie, istorie şi economie) , ,,Limbă şi comunicare”( limbi străine), ,,T.I.C” (folosirea calculatorului).
Agenda Europa a fost folosită pe tot parcursul activităţii ca instrument de informare şi de educaţie formală.
La sfârşitul acestui proiect putem aprecia că s-au dezvoltat următoarele competenţe ale elevilor:
- Formularea, unor opinii referitoare la o temă ;
- Susţinerea argumentată a unui punct de vedere într-o discuţie/într-un referat pe o temă dată;
- Folosirea mijloacelor şi a tehnologiilor de informare şi comunicare pentru investigarea unui eveniment sau a unui proces istoric;
- Analiza diversităţii sociale, culturale şi de civilizaţie în istorie pornind de sursele istorice;
- Proiectarea unei cercetări cu subiect istoric.
Imagini de la activităţile desfăşurate: